Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război

Suntem pe ultima sută de metrii. Avem încă 12 ore până la plecare, şi eu personal deja am emoţii. Nu neapărat cele legate de momentul efectiv în care ajung în România, dar mai mult emoţiile pentru drum. Sunt 36 de ore cap coadă din momentul în care ne urcăm în avion şi cel în care aterizăm în Bucureşti. Îmi vine în gând bancul cu porcuşorul isteric care stătea peste 7 mări, 7 tări, 7 dealuri şi 7 văi şi care a ieşit în prispa casei şi a zis "În p**a mea da departe mai stau".

Bagaje sunt făcute deja de trei zile. De doua zile le car în maşină după ce am fost şi le-am căntărit, că deh lenea este mare. Vestea bună este că suntem 12 kg sub limită. Pisica a fost exilată, s-a cam supărat ea pe noi, dar o să îi trecă destul de repede zic eu, şi mai mult ca sigur când o să ne întoarcem o să ne iubească mai mult (măcar pentru căteva săptămâni).

În altă dezordine de idei, ne-am ordonat toate gadgeturile posibile, le-am încărcat bateriile şi am ajuns la concluzia că avem prea multe cabluri şi încărcătoare prin casă. Aştept cu interes power over wireless. Două laptopuri, un iPod, un MP3 player, 3 telefoane mobile, caşti pentru toate, aparat digital...am uitat ceva? . Vorba soţiei "oare ne dau voie cu atătea cabluri în avion, dacă străngem pe pilot de găt". Primul gând a fost "prostii", evident că ne lasă doar am fost la Sydney şi nu a zis nimeni nimica, dar trebuie să apreciez idea ca fiind plauzibilă. Cu niţică condiţie fizică şi unu două cabluri străngi vreo două trei persoane de gât. Nu de alta dar au fost oameni somaţi să schimbe tricoul că avea o armă pe el.

Dar astea nu sunt tocmai gânduri bune înainte de zbor. Nici găndul că 70% din accidentele de avion se întâmplă la aterizare şi decolare. Oricum avem asigurări de viaţă cât un căştig bun la loto, numai să avem pe cine îmbogăţii.

Suntem pregătiţi de plecare ? Am să folosesc o sintagmă din World of Warcraft: Burning Crusade - YOU ARE NOT PREPARED!

Cheers,

Lidra

Dece?

De ceva vreme în coace mă tot gădesc să scriu şi eu un blog. Moda este de mult, dar pe mine nu m-a prins până acum. Nu am înţeles scopul chiar dacă lumea a tot încercat să îmi explice. Un bun prieten din România îmi spunea să nu mă apuc dacă nu am ceva de spus. Aşa că m-am tot gândit în ultima perioadă la lucrul acesta şi am ajuns la concluzia că am multe de spus. Domeniile sunt multe şi o să le vedem pe parcurs.

Dar de unde până unde am ajuns totuşi să fac acest pas. Ei bine vina aparţine lui Picasa 3. Unul din colegii de munca mi-a arătat Picasa 3 instalat la el pe calculator şi cum sunt un devorator de aplicaţii Google, am zis să văd şi eu despre ce este vorba. Şi uite aşa din click în click am ajuns să am şi blog.

Motivul cel mai important pentru care totuşi am zis acum este întoarcerea în România pentru trei săptămâni. Mă întorc după 2 ani şi jumătate, şi am de gând să scriu cum văd eu România prin ochii mei. De bine nu o să citiţi şi nu neapărat că sunt gică contra, dar mai ales pentru că am plecat din România de la început pentru că mă săturasem de locuitorii ei.

Am zis,

Lidra